Am vazut de cateva ori, pe bucati, un filmulet simpatic, Ful Disclosure, pe HBO Comedy, despre un tip care vroia sa gaseasca o femeie care sa il accepte cu toate defectele lui si sa se insoare intr-o saptamana. Filosofia lui era: “la ce bun sa stai 1 an cu cineva care pana la urma tot iti afla defectele si pleaca?”, asa ca le punea pe toate pe tava de la prima intalnire. Dincolo de faptul ca filmul exprima o viziune statica asupra fiintei umane, ideea ca omul nu se schimba, nu isi corecteaza defectele, este o solutie practica si eficienta. Asta inseamna casatoria pentru cei mai multi, nu? Pentru ca suflete-pereche, Feti-Frumosi, Ilene Cosanzene nu gasesti in viata asa de usor. Nu spun ca nu exista, dar probabil ca sunt fenomene rarisime.
Cred ca oamenii nu ar trebui sa se casatoreasca din ratiuni exterioare sufletului lor, ratiuni ca: asa se cade, vine o vreme cand trebuie sa o faci si pe asta, are bani, are casa, are statut social, nu bea, nu fumeaza, nu injura, nu e afemeiat, nu e “blonda”, nu e deloc urata, are studii, ne-am obisnuit impreuna chiar daca existenta noastra comuna nu e stralucita deloc, ba chiar e mediocra si conflictiva, imi doresc sa ma imbrac in rochie alba si sa calc pe covoare din petale de trandafir… si inca o mie de motive.
Hotararea de a ne casatori trebuie sa vina din coltisorul cel mai ascuns al sufletului nostru si sa nu fie umbrita de nici o indoiala. Sa fie o dorinta clara, irepresibilila.
Mai este nevoie sa spun ca o casatorie se fondeaza pe iubire, pe prietenie, pe o atractie si o afinitate prezente la orice nivel, fizic, psihic si mental? Presupun ca nu.
Cu sau fara o casatorie de proba, se ajunge si la mult temuta sau mult asteptata zi.
Ce se intampla dupa?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu