Am vazut de cateva ori, pe bucati, un filmulet simpatic, Ful Disclosure, pe HBO Comedy, despre un tip care vroia sa gaseasca o femeie care sa il accepte cu toate defectele lui si sa se insoare intr-o saptamana. Filosofia lui era: “la ce bun sa stai 1 an cu cineva care pana la urma tot iti afla defectele si pleaca?”, asa ca le punea pe toate pe tava de la prima intalnire. Dincolo de faptul ca filmul exprima o viziune statica asupra fiintei umane, ideea ca omul nu se schimba, nu isi corecteaza defectele, este o solutie practica si eficienta. Asta inseamna casatoria pentru cei mai multi, nu? Pentru ca suflete-pereche, Feti-Frumosi, Ilene Cosanzene nu gasesti in viata asa de usor. Nu spun ca nu exista, dar probabil ca sunt fenomene rarisime.
Cred ca oamenii nu ar trebui sa se casatoreasca din ratiuni exterioare sufletului lor, ratiuni ca: asa se cade, vine o vreme cand trebuie sa o faci si pe asta, are bani, are casa, are statut social, nu bea, nu fumeaza, nu injura, nu e afemeiat, nu e “blonda”, nu e deloc urata, are studii, ne-am obisnuit impreuna chiar daca existenta noastra comuna nu e stralucita deloc, ba chiar e mediocra si conflictiva, imi doresc sa ma imbrac in rochie alba si sa calc pe covoare din petale de trandafir… si inca o mie de motive.
Hotararea de a ne casatori trebuie sa vina din coltisorul cel mai ascuns al sufletului nostru si sa nu fie umbrita de nici o indoiala. Sa fie o dorinta clara, irepresibilila.
Mai este nevoie sa spun ca o casatorie se fondeaza pe iubire, pe prietenie, pe o atractie si o afinitate prezente la orice nivel, fizic, psihic si mental? Presupun ca nu.
Cu sau fara o casatorie de proba, se ajunge si la mult temuta sau mult asteptata zi.
Ce se intampla dupa?
joi, 29 mai 2008
duminică, 25 mai 2008
2 ratze leganate sau despre casatorie!
A venit vremea insorita si noi ne-am avantat din nou cu bicicletele in parc. Lacul este plin de rate salbatice si de alte pasari cenusii. Mi-ar placea sa stiu ce pasari sunt, mi-ar placea sa stiu daca ratele isi schimba partenerul in fiecare an sau il au pentru toata viata…
Am vazut si doua rate, un el frumos colorat si o ea cenusiu-pestrita, care se leganau agale pe uscat cautand mancare. Am observat cu tristete ca ratoiul avea o aripa beteaga. Intr-o clipita mi-a trecut prin minte ca si ei pot fi impreuna la bine si la rau… pana la capat, apoi am remarcat ca si doamna rata avea un defect: era schioapa! S-au gasit! Si pareau sa se inteleaga foarte bine, sa isi duca traiul linistit, mai retras, la o oarecare distanta de larma stolului. De acum inainte le voi duce de mancare.
Oamenii ar putea lua lectii de statornicie si de monogamie de la unele rude din frumoasa si variata noastra natura. Ferice de rate sau lupi! Ei nu se plictisesc, nu sunt toropiti de rutina, nu se simt luati pe sus de iuresul vietii. Nu se plafoneaza, nu isi ies din fire. Toate acestea sunt pericole care ne pandesc pe noi, oamenii. Pe cei necasatoriti, dar mai ales pe cei casatoriti.
Cum am putea defini casatoria? Inchisoare? Colivie de aur? Refugiu? Libertate in doi? Echipa de cursa lunga? Imi aduc aminte ca Socrate a fost odata intrebat de un tanar: “Ce sa fac? Sa ma insor sau nu?” si inteleptul grec i-a raspuns: “Orice ai face, tot vei regreta pana la urma”. :))
Acum cateva zile am fost si eu intrebata de o adolescenta daca este mai bine sa te casatoresti sau nu. Mi se pare o intrebare foarte dificila… asa ca i-am raspuns cu o replica dintr-un film: “Daca ai o cat de mica indoiala, este mai bine sa nu faci pasul”. Apoi i-am spus “Este bine, dar cu conditia sa fie persoana potrivita”.
Cum stii care este persoana potrivita? Uff…
Va urma…
Am vazut si doua rate, un el frumos colorat si o ea cenusiu-pestrita, care se leganau agale pe uscat cautand mancare. Am observat cu tristete ca ratoiul avea o aripa beteaga. Intr-o clipita mi-a trecut prin minte ca si ei pot fi impreuna la bine si la rau… pana la capat, apoi am remarcat ca si doamna rata avea un defect: era schioapa! S-au gasit! Si pareau sa se inteleaga foarte bine, sa isi duca traiul linistit, mai retras, la o oarecare distanta de larma stolului. De acum inainte le voi duce de mancare.
Oamenii ar putea lua lectii de statornicie si de monogamie de la unele rude din frumoasa si variata noastra natura. Ferice de rate sau lupi! Ei nu se plictisesc, nu sunt toropiti de rutina, nu se simt luati pe sus de iuresul vietii. Nu se plafoneaza, nu isi ies din fire. Toate acestea sunt pericole care ne pandesc pe noi, oamenii. Pe cei necasatoriti, dar mai ales pe cei casatoriti.
Cum am putea defini casatoria? Inchisoare? Colivie de aur? Refugiu? Libertate in doi? Echipa de cursa lunga? Imi aduc aminte ca Socrate a fost odata intrebat de un tanar: “Ce sa fac? Sa ma insor sau nu?” si inteleptul grec i-a raspuns: “Orice ai face, tot vei regreta pana la urma”. :))
Acum cateva zile am fost si eu intrebata de o adolescenta daca este mai bine sa te casatoresti sau nu. Mi se pare o intrebare foarte dificila… asa ca i-am raspuns cu o replica dintr-un film: “Daca ai o cat de mica indoiala, este mai bine sa nu faci pasul”. Apoi i-am spus “Este bine, dar cu conditia sa fie persoana potrivita”.
Cum stii care este persoana potrivita? Uff…
Va urma…
sâmbătă, 24 mai 2008
Rugaciune pt mine insami!!
“Sa imi permit sa vad, sa ascult si sa visez mai mult.
Sa vorbesc mai putin.
Sa plang mai putin.
Sa vad in ochii celor care ma privesc, admiratiape care mi-o poarta… si nu invidiape care imi imaginez eu ca o simt.
Sa ascult cu urechile atente
Si cu gura nemiscata,
Cuvintele care se transforma in gesturi
Si gesturile care devin cuvinte.
Sa-mi permit sa ascult intotdeauna ceea ce numi-am permis sa ascult.
Sa stiu sa implinescvisele care se nasc in mine si pentru mine,si care mor cu mine, pentru ca n-am stiut ca sunt vise
Atunci,sa pot traivisele posibilesi cele imposibile;
acelea care morsi reinviecu fiecare nou fruct,cu fiecare noua floare,cu fiecare caldura noua,
Cu fiecare noua picatura de roua,cu fiecare noua zi.
Fie sa pot visa aerul,sa pot visa marea,sa pot visa iubirea.
Sa imi pot permite linistea formelor,a miscarilor,a imposibilului,si a imensitatii, cu toata profunzimea.
Sa-mi pot inlocui cuvintele
Cu o atingere,
Cu un sentiment,
Cu intelegerea,
Cu secretul lucrurilor celor mai rare si pretioase,
Prin rugaciunea interioara(aceea pe care o striga inima mea sipe care numai ea o asculta,
Si la care numai ea raspunde).
Sa pot da masura potrivita afectiunii,
Sa experimentez forma,
Sa zaresc curbele,
Sa desenez liniile drepte,
Si sa invat savoarea exuberantei care ni searata in micile intamplariale vietii.
Sa pot reproduce in suflet,
Imaginea care patrunde prin ochii meidevenind parte suprema a naturii,creandu-ma si recreandu-ma in fiecare moment.
Sa pot plange mai putin de tristetesi mai mult de bucurie.
Lacrimile mele sa nu fie in van,
Si nici indoielile mele sa nu fie zadarnice.
Sa stiu sa ratacesc calea,
Dar sa pot sa imi recuperez destinulcu demnitate.
Sa nu-mi fie teama de nimic,mai ales de mine insumi sa nu ma tem:
- Sa nu-mi fie frica de fricile mele!
Sa adormatunci cand vine timpul sa vars lacrimi inutile,si sa ma trezesc cu inima plina de sperante.
Sa pot face din mine o persoana calma,in mijlocul propriilor mele nelinisti.
Intelept in propriile mele limite,mici si inexacte.
Sa fiu umil in fata maretiei,a gafelor si naivitatii.
Sa pot realiza cat de neinsemnate suntmaretiile mele si cat de pretioasa este micimea mea.
Sa-mi permit sa fiu mama,sa fiu tata, si, daca va fi necesar,sa fiu orfan.
Sa-mi permit sa ii invat pe ceilalti putinulpe care il stiu si sa invat eu insumi nenumaratelelucruri pe care nu le stiu.
Sa impartasesc ceea ce imi vor arata maestrii
Si sa inteleg bucuria cu care cei simpli isiimpartasesc experientele;
Sa respect neconditionat fiinta;fiinta in sine, fara nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esenta ei.
Sa insotesc singuratatea celui care a sosit,
Sa ma predau motivului celui care a plecat,
Si sa accept bucuria celui care a ramas.
Sa pot iubi si sa fiu iubit.Sa pot iubi chiar daca nu sunt iubit.
Sa fiu bland atunci cand primesc mangaieri;
Sa mangai chiar si atunci cand nu am parte deblandete.
Sa nu fiu niciodata singur, nici macar cand imi doresc sa fiu singur.Amin”.
Oswaldo Antonio Begiato
Sa vorbesc mai putin.
Sa plang mai putin.
Sa vad in ochii celor care ma privesc, admiratiape care mi-o poarta… si nu invidiape care imi imaginez eu ca o simt.
Sa ascult cu urechile atente
Si cu gura nemiscata,
Cuvintele care se transforma in gesturi
Si gesturile care devin cuvinte.
Sa-mi permit sa ascult intotdeauna ceea ce numi-am permis sa ascult.
Sa stiu sa implinescvisele care se nasc in mine si pentru mine,si care mor cu mine, pentru ca n-am stiut ca sunt vise
Atunci,sa pot traivisele posibilesi cele imposibile;
acelea care morsi reinviecu fiecare nou fruct,cu fiecare noua floare,cu fiecare caldura noua,
Cu fiecare noua picatura de roua,cu fiecare noua zi.
Fie sa pot visa aerul,sa pot visa marea,sa pot visa iubirea.
Sa imi pot permite linistea formelor,a miscarilor,a imposibilului,si a imensitatii, cu toata profunzimea.
Sa-mi pot inlocui cuvintele
Cu o atingere,
Cu un sentiment,
Cu intelegerea,
Cu secretul lucrurilor celor mai rare si pretioase,
Prin rugaciunea interioara(aceea pe care o striga inima mea sipe care numai ea o asculta,
Si la care numai ea raspunde).
Sa pot da masura potrivita afectiunii,
Sa experimentez forma,
Sa zaresc curbele,
Sa desenez liniile drepte,
Si sa invat savoarea exuberantei care ni searata in micile intamplariale vietii.
Sa pot reproduce in suflet,
Imaginea care patrunde prin ochii meidevenind parte suprema a naturii,creandu-ma si recreandu-ma in fiecare moment.
Sa pot plange mai putin de tristetesi mai mult de bucurie.
Lacrimile mele sa nu fie in van,
Si nici indoielile mele sa nu fie zadarnice.
Sa stiu sa ratacesc calea,
Dar sa pot sa imi recuperez destinulcu demnitate.
Sa nu-mi fie teama de nimic,mai ales de mine insumi sa nu ma tem:
- Sa nu-mi fie frica de fricile mele!
Sa adormatunci cand vine timpul sa vars lacrimi inutile,si sa ma trezesc cu inima plina de sperante.
Sa pot face din mine o persoana calma,in mijlocul propriilor mele nelinisti.
Intelept in propriile mele limite,mici si inexacte.
Sa fiu umil in fata maretiei,a gafelor si naivitatii.
Sa pot realiza cat de neinsemnate suntmaretiile mele si cat de pretioasa este micimea mea.
Sa-mi permit sa fiu mama,sa fiu tata, si, daca va fi necesar,sa fiu orfan.
Sa-mi permit sa ii invat pe ceilalti putinulpe care il stiu si sa invat eu insumi nenumaratelelucruri pe care nu le stiu.
Sa impartasesc ceea ce imi vor arata maestrii
Si sa inteleg bucuria cu care cei simpli isiimpartasesc experientele;
Sa respect neconditionat fiinta;fiinta in sine, fara nimic altceva ce ar putea avea dincolo de esenta ei.
Sa insotesc singuratatea celui care a sosit,
Sa ma predau motivului celui care a plecat,
Si sa accept bucuria celui care a ramas.
Sa pot iubi si sa fiu iubit.Sa pot iubi chiar daca nu sunt iubit.
Sa fiu bland atunci cand primesc mangaieri;
Sa mangai chiar si atunci cand nu am parte deblandete.
Sa nu fiu niciodata singur, nici macar cand imi doresc sa fiu singur.Amin”.
Oswaldo Antonio Begiato
joi, 22 mai 2008
...
Intr-o buna zi, unui taietor de lemne ii cazu
securea in apa. Omul se puse pe jelit pentru ca-si pierduse singurul lucru
cu care putea sa-si castige existenta.
Vazand acestea, Dumnezeu apare langa apa si-l intreaba care este cauza disperarii sale.
Omul ii explica situatia si Dumnezeu plonjeaza in
rau si revine cu o secure din aur masiv.
-Asta e securea ta, omule? il intreaba el.
- Nu, raspunse taietorul de lemne.
Dumnezeu intra din nou in apa si se intoarce cu o secure numai din argint.
- Asta e securea ta? intreaba el din nou.
- Nu, raspunde din nou taietorul de lemne.
A treia oara Dumnezeu revine cu o secure de fier.
- Asta e securea ta?
- Da, asta e, ii raspunse de data aceasta taietoru de lemne.
Dumnezeu, miscat de onestitatea omului ii face cadou toate trei securile si taietorul de lemne se intoarce fericit acasa.
Cateva zile mai tarziu acelasi taietor de lemne se> plimba pe malul Raului cu nevasta sa. Dintr-odata aceasta cade in apa. Cum omul se puse iarasi pe plans, Dumnezeu aparu din nou intrebandu-l care-i este necazul.
- Nevasta mea a cazut in apa, ii raspunse taietorul de lemne printru suspine.
Atunci Dumnezeu sare in apa si apare cu Penelope Cruz in bratze.
- Asta este nevasta ta? intreaba el.
- DA! urla omul.
Atunci Dumnezeu, furios, il lua la bani marunti:
-Indraznesti sa ma minti?!! Ar trebui sa te blestem> pentru vecie!!>
Atunci taietorul de lemne incepe sa-l implore:>
- Te rog, Doamne, iarta-ma! Dar cum altfel puteam sa raspund?!
Daca> spuneam "nu" la Penelope Cruz , data viitoare mi-o aduceai pe Catherine Zeta Jones. Si daca si atunci as fi spus "nu", a treia oara mi-o aduceai pe nevasta-mea.
Si daca de data aceea as fi spus "da", mi le faceai cadou pe toate trei, dar eu sunt un om nevoias si n-am de unde sa hranesc trei femei.
Acesta este motivul pentru care am raspuns cu "da" de prima data.
Morala: Barbatii mint numai din motive perfect oneste si logice.INTOTDEAUNATotusi, morala este relativa...
duminică, 4 mai 2008
DE CE IUBIM BARBATII?
Pentru ca scriu poezii, cantece si carti dedicate noua.
Pentru ca niciodata nu ne inteleg, dar nu renunta la asta niciodata.
Pentru ca vad frumusetea in femei, cand femeile au incetat de mult timp sa vada vreo frumusete in ele insele.
Pentru ca pot reproduce ecuatii matematice si fizice lungi, complicate, machiavelice sau incredibile, dar pot sa ramana fara vreo solutie cand vine vorba de femei.
Pentru ca traiesc ca sa ne faca sa zambim.
Pentru ca nu le e niciodata frica de intuneric.
Pentru ca nu le pasa cum arata sau daca imbatranesc.
Pentru ca ne fac sa radem. Pentru ca insista sa faca si sa repare lucruri pentru care nu au pregatire, cu increderea naiva a unui adolescent care stie de toate.
Pentru ca nu poarta si nu viseaza vreodata sa poarte tocuri
Pentru ca spun povesti foarte frumos.
Pentru ca le e frica sa cheleasca.
Pentru ca intotdeauna stii ce gandesc si intotdeauna spun ce vor exact sa spuna.
Pentru ca cea mai mare frica a lor este sa nu fie un barbat adevarat, iar pentru aceasta trebuie sa se retraga din cand in cand.
Pentru ca abilitatea lor de a visa este probabil cea mai mare resursa de energie intacta de pe planeta.
Pentru ca fac mari eforturi sa ascunda, fara succes, ca sunt fragili si umani.
Pentru ca fie vorbesc prea mult, sau deloc.
Pentru ca intotdeauna isi termina mancarea din farfurie si sunt recunoscatori pentru asta.
Pentru ca sunt intotdeauna capabili sa invete si sa se schimbe.
Pentru ca sunt exploratori si visatori de neintrecut.
Pentru ca ne pot privi in ochi si sa ne topeasca instantaneu.
Pentru ca vor sa fie omnivori ori asceti, razboinici sau amanti, artisti sau generali, dar nu fac compromisuri.
Pentru ca pentru ei nu exista niciodata prea multa adrenalina.
Pentru ca dupa toate intamplarile, nu pot trai fara noi, oricat de tare ar incerca.
Pentru ca sunt aproape de noi cand avem nevoie de ei.
Pentru ca curata semineul si duc afara gunoiul sau iti cara bagajul fara a te intreba macar. Pentru ca sunt intr-adevar pe atat de simpli pe cat afirma ca sunt.
Pentru ca le plac lucrurile extreme si atunci cand ajung acolo, noi suntem gata sa-i prindem.
Pentru ca sunt destepti, tandri si puternici.
Pentru ca ii iubim, si doar un barbat ar gandi ca acest lucru necesita explicatie.
(Mircea Cartarescu)
Pentru ca niciodata nu ne inteleg, dar nu renunta la asta niciodata.
Pentru ca vad frumusetea in femei, cand femeile au incetat de mult timp sa vada vreo frumusete in ele insele.
Pentru ca pot reproduce ecuatii matematice si fizice lungi, complicate, machiavelice sau incredibile, dar pot sa ramana fara vreo solutie cand vine vorba de femei.
Pentru ca traiesc ca sa ne faca sa zambim.
Pentru ca nu le e niciodata frica de intuneric.
Pentru ca nu le pasa cum arata sau daca imbatranesc.
Pentru ca ne fac sa radem. Pentru ca insista sa faca si sa repare lucruri pentru care nu au pregatire, cu increderea naiva a unui adolescent care stie de toate.
Pentru ca nu poarta si nu viseaza vreodata sa poarte tocuri
Pentru ca spun povesti foarte frumos.
Pentru ca le e frica sa cheleasca.
Pentru ca intotdeauna stii ce gandesc si intotdeauna spun ce vor exact sa spuna.
Pentru ca cea mai mare frica a lor este sa nu fie un barbat adevarat, iar pentru aceasta trebuie sa se retraga din cand in cand.
Pentru ca abilitatea lor de a visa este probabil cea mai mare resursa de energie intacta de pe planeta.
Pentru ca fac mari eforturi sa ascunda, fara succes, ca sunt fragili si umani.
Pentru ca fie vorbesc prea mult, sau deloc.
Pentru ca intotdeauna isi termina mancarea din farfurie si sunt recunoscatori pentru asta.
Pentru ca sunt intotdeauna capabili sa invete si sa se schimbe.
Pentru ca sunt exploratori si visatori de neintrecut.
Pentru ca ne pot privi in ochi si sa ne topeasca instantaneu.
Pentru ca vor sa fie omnivori ori asceti, razboinici sau amanti, artisti sau generali, dar nu fac compromisuri.
Pentru ca pentru ei nu exista niciodata prea multa adrenalina.
Pentru ca dupa toate intamplarile, nu pot trai fara noi, oricat de tare ar incerca.
Pentru ca sunt aproape de noi cand avem nevoie de ei.
Pentru ca curata semineul si duc afara gunoiul sau iti cara bagajul fara a te intreba macar. Pentru ca sunt intr-adevar pe atat de simpli pe cat afirma ca sunt.
Pentru ca le plac lucrurile extreme si atunci cand ajung acolo, noi suntem gata sa-i prindem.
Pentru ca sunt destepti, tandri si puternici.
Pentru ca ii iubim, si doar un barbat ar gandi ca acest lucru necesita explicatie.
(Mircea Cartarescu)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
